MEDICUL CARE NU A PIERDUT NICIUN PACIENT COVID-19

MEDICUL CARE NU A PIERDUT NICIUN PACIENT COVID-19

Este militar, medic şi femeie. Este unul dintre eroii din linia întâi a luptei împotriva noului coronavirus. Căpitanul medic Oana Stancu a fost printre primii care a tratat pacienţi infectaţi cu COVID-19 şi, de aproape 10 luni, o face în continuare. A lucrat la spitalul de campanie ROL 2 din Bucureşti, iar acum conduce secţia de boli infecţioase a spitalului militar de campanie din Timişoara. Până acum, a câştigat toate bătăliile. Nu a pierdut niciun pacient, dar războiul, din păcate, nu s-a terminat.

Căpitanul Medic Oana Stancu are 32 de ani şi are ca specializare medicina internă. În luna martie, însă, când se căutau doctori care să intre în lupta anti-covid nu a ezitat şi s-a oferit voluntar. A ajutat la punerea pe picioare a spitalul de campanie ROL 2 din Bucureşti şi, mai mult, a fost printre primii medici militari care au tratat pacienţii infectaţi cu SARS-COV-2. După experienţa căpătată s-a transferat la Timişoara pentru a operaţionaliza spitalul de acolo. A plecat nu din pricina unui ordin primit, ci din dorinţa de a împărtăşi din ceea ce a învăţat şi cu colegii medici de la Spitalul Militar bănăţean.

Echipa condusă de căpitanul medic Oana Stancu a reuşit să vindece câteva mii de pacienţi, de-a lungul acestei perioade de pandemie. Dacă la început, la spitalul de campanie, se tratau doar asimptomaticii şi cei cu forme uşoare, acum, majoritatea celor internaţi în unitatea sanitară mobilă au forme moderate, unii chiar spre formă severă.

Medicul militar şi-a lăsat familia în Bucureşti. Cu tristeţe mărturiseşte că nu şi-a mai văzut părinţii din vară. Şi-a propus, totuşi, ca măcar de Crăciun să ajungă acasă. După sărbători, după ce-şi va reîncărca bateriile alături de familie, capitanul doctor se va întoarce pe frontul Spitalului Militar din Timişoara pentru a lupta împotriva virsului care a schimbat viaţa a milioane de români.

Afla mai multe desprecovidmedictop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt