Mesajul lui Klaus Iohannis, de Mica Unire: Multe dintre idealurile de la 1859 îi animă încă pe români

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Mica Unire: Multe dintre idealurile de la 1859 îi animă încă pe români

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj duminică, pe 24 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. La 162 de ani de la Unirea Principatelor, că multe dintre idealurile de la 1859 îi animă încă pe români, spune şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis vorbeşte despre momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, ca de un eveniment gândit „cu iscusinţă” de cei din interiorul şi din afara statului, români devotaţi şi prieteni străini care au susţinut nobilul ideal al Unirii, potrivit mesajului postat de Administraţia Prezidenţială.

„Aducem astăzi un omagiu triumfului idealului Unirii Principatelor Române din 1859. Într-o simbioză politică şi socială cu adevărat istorică, poporul şi elitele vremii şi-au impus ţelul în interiorul şi în afara graniţelor: unitatea românilor din cele două Principate, Moldova şi Ţara Românească. Acest moment strălucit nu s-ar fi putut înfăptui fără contribuţia decisivă a unei personalităţi remarcabile. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, a fost un eveniment gândit cu iscusinţă de cei din interiorul şi din afara statului, români devotaţi şi prieteni străini care au susţinut nobilul ideal al Unirii. Printr-o inovaţie politică şi juridică greu de imaginat în climatul european de atunci, unioniştii generaţiei paşoptiste au înfruntat forţele potrivnice şi au realizat primul pas important în făurirea României moderne”, spune preşedintele.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt