Metrorex a scos la licitaţie proiectarea şi execuţia M6 1 Mai- Aeroport Otopeni

Metrorex a scos la licitaţie proiectarea şi execuţia M6 1 Mai- Aeroport Otopeni

A fost publicat anunţul de licitaţie ce are ca obiectiv „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 1.318.363.469 de lei, echivalentul a peste 265 de milioane de euro.

Contractul prevede execuţia structurilor staţiilor şi interstaţiilor (galerii şi tuneluri) de metrou, ceea ce va permite punerea în funcţiune a acestui tronson după dotarea sa completă. Pentru proiectul „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni)”, a fost încheiat Acordul de Împrumut ROM P5, în data de 10 martie 2010, între Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA) şi Guvernul României (ratificat de către Guvernul României prin Legea nr. 228/25.11.2010).

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt