Microbuz răsturnat de un şofer inconştient

Microbuz răsturnat de un şofer inconştient

Accident cumplit într-o comună din judeţul Mureş. Şoferul unui microbuz şi cei 10 pasageri aflaţi în vehicul au ajuns la
spital după ce conducătorul auto a intrat fără să se asigure într-o intersecţie. Acolo a izbit o altă maşină. Impactul a fost
devastator.

Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 13, în comuna mureşeană Bălăuşeri. O cameră de supraveghere a surprins
momentul impactului. Pe imagini se vede cum şoferul microbuzului, care circula pe un drum secundar, intră fără să
se asigure într-o intersecţie. Deşi ar fi trebuit să oprească şi să acorde prioritate maşinilor care circulau pe drumul
principal, bărbatul a ignorat orice regulă. Rezultatul a fost un impact cu o maşină care circula regulamentar. Ciocnirea a
fost atât de puternică încât microbuzul s-a răsturant. Toţi cei din maşină au ajuns de urgenţă la spital. Printre victime se află şi un copil de 12 ani

Cercetările la faţa locului continuă în acest caz.

Din cauza accidentului traficul în zonă a fost blocat aproape o oră.

Un eveniment rutier încă şi mai tragic a avut loc într-o comună gălăţeană. Un bărbat a murit, iar soţia acestuia a
fost grav rănită după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren.

Cel mai probabil, în acest caz, şoferul nu a observat crucea Sfântului Andrei care semnaliza prezenţa unei căi ferate.
Neatenţia i-a fost fatală. Echipajele de salvare sosite la faţa locului nu au putut decât să constate decesul. Soţia acestuia
a fost transportată de urgenţă la spitalul din Tecuci

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt