Mihaela Buzărnescu a pierdut fără drept de apel în primul tur la Roland Garros

Mihaela Buzărnescu a pierdut fără drept de apel în primul tur la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă fără drept de apel de americanca Madison Brengle, cu 6-1, 6-2, marţi, la Paris, în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.

Buzărnescu (34 ani, 120 WTA), intrată pe tabloul principal din postura de ''lucky loser'', s-a înclinat după o oră şi 14 minute de joc.

Românca a fost net superioară la capitolul mingi direct câştigătoare, 18-3, dar a făcut şi enorm de multe erori neprovocate, 39-13.

Brengle (32 ani, 57 WTA) câştigase primul meci direct cu Buzărnescu, în 2018, în semifinale la Midland, cu 6-4, 6-1.

Buzărnescu s-a ales cu un cec de 60.000 de euro şi 40 de puncte WTA.

România a început cu şapte jucătoare pe tabloul principal de simplu, dar Gabriela Ruse, Ana Bogdan, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu au părăsit competiţie din primul tur. Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat în turul al doilea, iar Simona Halep joacă marţi cu germanca Nastasja Schunk.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt