Mii de oameni la celebrarea adormirii Maicii Domnului

Mii de oameni la celebrarea adormirii Maicii Domnului

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului adună an de an zeci de mii de credincioşi la mănăstirea Nicula din judeţul Cluj. Încă de acum două zile oamenii au început să se adune la rugăciune, iar astăzi a avut loc şi procesiunea condusă de Mitropolitul Andrei. Tradiţionalul pelerinaj aminteşte de un eveniment din anul 1699, atunci când icoana aflată in biserica din Nicula a lăcrimat timp de 3 săptămâni. Tot astăzi de la ora 22, şi până târziu în noapte, vor avea loc slujbe, care vor culmina cu momentul în care icoana, considerată făcătoare de minuni, va fi scoasă din biserică şi purtată in procesiune.

Mii de credincioşi continuă să ajungă “la Nicula colo-n deal”, cum se spune în popor, cu ocazia celei mai mari sărbători a verii, Adormirea Maicii Domnului. A avut loc tradiţionala procesiune condusă de Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei care a pornit din centrul oraşului Gherla si a continuat pana la mănăstire.. Soborul de preoţi a făcut o oprire şi la cimitirul de lângă Memorialul din Gherla, acolo unde s-au rugat pentru cei care şi-au pierdut viaţa in perioada comunismului.

Curtea mănăstirii este plină de pături şi corturi, iar oamenii ajunşi din toate colţurile ţării spun că merg la Nicula pentru linişte şi pace sufleteasca.

Dacă anul trecut curtea mănăstirii a fost aproape goală din cauza pandemiei, anul acesta oamenii au prins curaj şi au venit sa se roage :

Mulţi dintre pelerini au îndurat căldura şi conform tradiţiei au înconjurat biserica in genunchi şi pe coate, ca jertfa pentru păcatele lor. Pelerinajul se desfăşoară in condiţii de pandemie, însă restricţiile sunt mai blânde anul acesta. In zonă a fost amenajat şi un centru de vaccinare, unde doritorii pot sa se imunizeze cu serurile de la Pfizer sau Johnson.

La ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică şi se face înconjurul bisericii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt