Mii de oameni la înmormântarea lui Petrică Mîţu Stoian

Mii de oameni la înmormântarea lui Petrică Mîţu Stoian

Îndrăgitul cântăreţ de muzică populară Petrică Mîţu Stoian a fost condus astăzi pe ultimul drum. Mii de oameni s-au strâns la Biserica Mântuleasa din Craiova, de unde sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului a plecat spre cimitirul Ungureni. În tot acest timp, autorităţile continuă să investigheaze cauza morţii cântăreţului. Sora şi impresarul artistului au fost chemaţi la audieri înainte de înmormântare.

Rude, prieteni şi simplii oameni care i-au ascultat cântecele de joc şi voie bună şi-au luat adio de la marele artist! În urma lui au rămas cele mai frumoase melodii de petrecere dar şi un gol imens în sufletele celor cu care a împărţit scena.

Curtea cimitirului Ungureni din Craiova s-a umplut de oameni care au vrut să-i aducă maestrului un ultim omagiu.

În ziua înmormântării, însă, sora interpretului de muzica populara Petrică Mîţu Stoian şi impresarul artistului au fost chemaţi la audieri în dosarul penal deschis la Reşiţa, pentru ucidere din culpă. Anchetatorii vor să afle cum a ajuns Petrică Mîţu Stoian la Clinica privată din judeţul Caraş- Severin şi ce probleme de sănătate avea.

După moartea artistui au rămas foarte multe semne de întrebare. Anchetatorii continuă să strânge probe, care să
ducă la elucidarea misterului. Petrică Mîţu Stoian s-a stins din viaţă la doar 61 de ani. De-a lungul carierei sale, maestrul a fost premiat pe scenele celor mai importante festivaluri de muzică poplară iar primul album l-a scos în 1995.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt