Milionar în euro, judecat pentru că şi-a violat fiica de 13 ani, care a rămas însărcinată. Cum a fost prins – Focus Prima TV

Milionar în euro, judecat pentru că şi-a violat fiica de 13 ani, care a rămas însărcinată. Cum a fost prins

Procurorii din Neamţ au finalizat urmărirea penală demarată după ce o o minoră de 13 ani şi jumătate, la data faptei, a rămas însărcinată şi l-au trimis în judecată pe autor, Iulian Şerban, de 38 de ani, nimeni altul decât tatăl victimei.  Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Roman, care va da o primă soluţie în acest caz de viol, acuzatul domiciliind într-o comună din apropierea oraşului menţionat.    Cercetările în această speţă au început acum trei ani şi a fost necesară o colaborare între poliţiştii din Neamţ şi carabinierii italieni, pentru a se stabili cine este făptaşul, proba de netăgăduit fiind un test genetic.    Ancheta a fost îngreunată şi de faptul că minora, care provine dintr-o familie cu zece copii, unii fiind ai mamei dintr-o relaţie de concubinaj anterioară căsătoriei, a dat declaraţii contradictorii, susţinând că relaţii intime a avut cu fraţii vitregi mai mari şi cu alte persoane, iar la un moment dat l-a indicat pe un unchi, frate cu tatăl său, dar testele genetice au infirmat aceste susţineri. 

Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/piatra-neamt/milionar-euro-judecat-si-a-violat-fiica-13-ani-ramas-insarcinata-fost-prins-1_5fbfaa485163ec427143c40c/index.html

Total
0
Shares
Total
0
Share