Ministerul Sănătăţii vrea să schimbe criteriile pentru intrare în carantină: „Grila să fie făcută corect, fără echivoc”

Ministerul Sănătăţii vrea să schimbe criteriile pentru intrare în carantină: „Grila să fie făcută corect, fără echivoc”

Andreea Moldovan, secretar de stat în ministerul Sănătăţii, a declarat la Digi24 că Ministerul Sănătăţii vrea să schimbe criteriile pentru intrarea localităţilor în carantină, după ce s-a constatat că nu sunt luaţi în considerare indicatori importanţi precum rata de ocupare a spitalelor şi un prag de testare pentru stabilirea incidenţei.

„Ce vrem să discutăm este ca această grilă de carantinare, sau punctaj de carantinare, să fie făcută corect, fără echivoc, să ia în calcul nişte indicatori care chiar să aibă impact asupra deciziei. De exemplu, există un indicator al saturaţiei, al încărcării secţiilor de terapie intensivă, care are un punctaj destul de mic. Aici, dacă vezi că ai 1400 locuri de terapie şi o mare parte sunt ocupate, e un moment de alarmă total. De asemenea, mi-aş dori să introducem şi un indicator care să ne arate gradul de testare, pentru că noi ştim că ne-ar trebui cam 500 teste la 100.00 de oameni ca să ne putem face o imagine semnificativ statistică a ceea ce se întâmplă în populaţie. Or, sunt judeţe unde nu avem acest număr de teste”, a spus Moldovan la Digi 24.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt