Minunea demografică din ţara Vrancei

Minunea demografică din ţara Vrancei

În timp ce la nivel naţional natalitatea înregistrează cel mai scăzut nivel din ultimii 54 de ani, într-o localitate din Vrancea se întâmplă tocmai invers. Copiii vin pe lume… pe bandă rulantă. Familiile au în medie cinci-şase urmaşi, iar în unele gospdodării sunt chiar şi 15 copii.

Dacă în majoritatea comunelor din România bătrânii sunt cei care predomină, în Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, străzile sunt pline de copii. 80% dintre localnicii de aici sunt de etnie romă, iar acum mai bine de 15 ani au îmbrăţişat cultul penticostal. De atunci trei învăţături sunt respectate cu sfinţenie: să nu bei, să nu fumezi şi să nu împiedici în niciun fel naşterea unui copil. Fiecare are cel puţin 11. Deocamdată

În 2020, în comună au venit pe lume nu mai puţin de 305 bebeluşi. Prin comparaţie, în Focşani, localitate cu de zece ori mai mulţi locuitori, s-au năcut doar 263 de copii.

Mai mult, în 2020 primăria a decis să acorde pentru fiecare nou născut un sprijin financiar de 500 lei. Din luna februarie a acestui an, în unanimitate, consilierii au votat triplarea sumei, la 1.500 de lei.

Şi în timp ce la Slobozia Bradului natalitatea explodează, la nivel naţional situaţia e dramatică. 2020 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din 1967 încoace. Româncele aleg să devină mame tot mai târziu, iar atunci
când se hotărăsc descoperă că ceasul biologic nu a stat în loc. Principalul motiv care duce la apariţia problemelor de infertitatate nu este unul medical, spun doctorii.

Din punct de vedere strict biologic,în cazul femeilor cea mai potrivită perioadă pentru a avea un copil este între 18 şi 23 de ani. Specialiştii vin însă cu sfaturi adaptate la realitatea zilelor noastre.

Proiecţiile Institutului European de Statistică arată că până în 2100, populaţia României va scădea cu 6,6 milioane de oameni. În fiecare an, rămânem cu 140.000 de mii mai puţini. Jumătate din numărul românilor care dispar e reprezentat de decese. Ceilalţi 70.000 pleacă în alte ţări.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt