Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, aşezate spre închinare la Baldachinul Sfinţilor

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, aşezate spre închinare la Baldachinul Sfinţilor

Manifestările dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, au continuat sâmbătă dimineaţa cu aşezarea Sfintelor Moaşte spre închinare în Baldachinul Sfinţilor.

În prezenţa arhimandritului Clement Haralam, marele eclesiarh al Catedralei, Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina au fost aşezate spre închinare, în jurul orei 7,00, în Baldachinul Sfinţilor.

Sfintele Moaşte au fost scoase spre închinare joi, în pridvorul Catedralei Patriarhale, unde vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală joia viitoare, după închinarea ultimului credincios.

Din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor au fost acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Participarea la manifestări, organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu Patriarhia Română, se va desfăşura, ca şi anul trecut, "cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară" impuse de actualele condiţii pandemice din Capitală, transmite Patriarhia.

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:

* sâmbătă şi luni slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioşi;

* marţi, 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9,30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală;

* miercuri, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

"În contextul sever al pandemiei de COVID-19, în care Biserica însăşi a desfăşurat o intensă campanie de promovare şi conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul şi necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiţii de reală siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale", a precizat Patriarhia Română. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt