MTS anunta ca meciurile de la Bucuresti din cadrul EURO2020, se vor disputa cu 13.000 de spectatori in tribune.

MTS anunta ca meciurile de la Bucuresti din cadrul EURO2020, se vor disputa cu 13.000 de spectatori in tribune.

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020 se vor defăşura cu 13.000 de spectatori în tribune, reprezentând 25% din capacitatea Arenei Naţionale.

"Ministerul Tineretului şi Sportului marchează Ziua internaţională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace printr-o veste îndelung aşteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defăşura cu spectatori în tribune. Prin aprobarea Memorandumul prezentat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul ultimei şedinţe de guvern, Guvernul României s-a angajat să adopte legislaţia necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfăşura cu prezenţa în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale", se menţionează în comunicatul citat.

În contextul pandemiei de coronavirus, decizia Guvernului României este justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, de faptul că exista riscul excluderii din circuitul EURO 2020, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfăşoare cu spectatori, într-un regim controlat şi sigur din punct de vedere al sănătăţii fanilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt