Multe secţii din spitale revin în circuitul non-Covid

Multe secţii din spitale revin în circuitul non-Covid

Tot mai multe spitale din ţară sau secţii ale acestora se întorc în circuitul non-covid, după mai bine de un an. O altă veste bună este aceea că numărul pacienţilor internaţi la ATI a scăzut la jumătate în unele zone ale ţării. Medicii sunt optimişti, dar spun că trebuie să ne ferim în continuare din cauza tulpinilor hibrid.

La Timişoara, la Spitalul Victor Babes au fost deja trecute in zona alba mai multe saloane în care pana acum se tratau exclusiv pacientii infectati cu SARS-CoV 2. Peste 100 de paturi vor mai fi transferate in zona alba saptamana aceasta. Iar vestile bune nu se opresc aici. A scazut la jumătate şi numarul pacientilor internati la terapie intensiva.

Gradul de ocupare, de altfel, al paturilor cu pacienti infectati cu Covid 19 a ajuns la putin peste 30 la suta in judetul Timis, in ultima saptamana.

Sunt tot mai puţine cazuri de covid şi în spitalele din Braşov.

Şi la Arad unităţile medicale au mai scăpat de presiunea pandemiei. În aceste condiţii, unele secţii destinate
pacienţilor cu COVID au fost transformare în… secţii verzi, destinate pacienţilor cu alte afectiuni.

Momentan, unele secţii ale spitalului Judeţean Arad, printre care ATI 2 şi Chirurgie 2, rămân suport COVID, ca măsură de siguranţă în cazul in care numărul cazurilor grave va creste din nou.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt