Muniţie de război, într-o grădiniţă din Argeş

Muniţie de război, într-o grădiniţă din Argeş

A fost panică astăzi la o grădiniţă dintr-o localitate argeşeană, după ce s-a anunţat că într-o anexă a clădirii a fost descoperit un obuz din Al Doilea Război Mondial. Copiii, împreună cu personalul unităţii de învăţământ, au fost evacuaţi până cand muniţia a fost scoasă din grădiniţă şi transportată într-un loc sigur.

Proiectilul a fost descoperit de administratorul grădiniţei, in timpul unor lucrări la subsol. Conducerea unităţii de învăţământ a sunat imediat la 112.

Cei 28 de copii, împreună cu educatorii şi îngrijitorii, au fost conduşi în Grădina Publică, pentru a fi în siguranţă. Intre timp, la gradinita a ajuns un echipaj de pompieri şi mai multe ale poliţiei municipale şi locale. De asemenea, au fost chemaţi pirotehniştii, care au coborât în subsolul grădiniţei de unde au ridicat muniţia de război.

Proiectilul găsit în subsolul grădiniţei din Câmpulung Muscel este din Al Doilea Război Mondial. Pirotehnistii au declarat că are calibrul 86 de mm, fără focos şi netrecut prin gură de foc. Obuzul a fost transportat in conditii de siguranta pentru a fi distru.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt