Naomi Osaka a avut nevoie de o pauză înainte de a reveni pe zgură, la Madrid

Naomi Osaka a avut nevoie de o pauză înainte de a reveni pe zgură, la Madrid

Jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka, numărul 2 mondial, a explicat că a avut nevoie de o pauză de o lună, deoarece avea nevoie "de puţin calm" înainte de a veni la Madrid pentru a începe sezonul pe zgură, suprafaţă pe care a înregistrat cele mai puţine succese, informează AFP.

Osaka nu a mai avut nicio apariţie în circuit după înfrângerea sa în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Miami, care a pus capăt unei serii de 23 de victorii consecutive, pe 31 martie.

"Am luat o pauză pentru că simţeam că am nevoie de puţin calm. După Australian Open, am avut doar o singură zi de pauză şi am început imediat să lucrez, nu doar pe terenul de tenis, ci şi la alte lucruri", a declarat jucătoarea niponă, care a câştigat primul turneu de Mare Şlem al anului, în luna februarie, la Melbourne.

La Madrid, unde o va înfrunta vineri pe compatrioata sa Misaki Doi în primul tur, Osaka şi-a propus să aibă o evoluţie cât mai bună la revenirea sa pe zgură.

"Este emoţionant să revin pe zgură, pentru că nu am câştigat până acum niciun turneu pe această suprafaţă. Acest lucru mă stresează puţin, pentru că vreau foarte mult să mă descurc cât mai bine", a explicat ea.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt