NASA amână zborul istoric pe Marte al micului elicopter Ingenuity, ataşat roverului Perseverance

NASA amână zborul istoric pe Marte al micului elicopter Ingenuity, ataşat roverului Perseverance

Decolarea elicopterului Ingenuity Mars din craterul Jezero de pe Marte, care ar urma să fie prima încercare de zbor propulsat pe altă planetă, a fost reprogramat+ "pentru nu mai devreme de 14 aprilie", a anunţat sâmbătă Laboratorul de Propulsie al NASA (JPL), transmite EFE.

Deşi decolarea era prevăzută iniţial pentru duminică, 11 aprilie, agenţia spaţială americană a anunţat amânarea sa, într-un comunicat.

"Pe baza datelor provenite de la elicopterul Ingenuity Mars care au sosit vineri noaptea, NASA a decis să reprogrameze primul zbor experimental al elicopterului Ingenuity Mars Helicopter până nu mai devreme de 14 aprilie", a anunţat JPL, cu sediul în California şi care se ocupă de acest proiect care a fost comparat cu reuşita fraţilor Wright, inventatorii şi pionierii aviaţiei.

Potrivit comunicatului, în timpul unui test la viteză mare al rotoarelor, efectuat vineri, s-a produs o defecţiune.

"Elicopterul este în siguranţă şi în stare bună şi a comunicat către Pământ datele complete de telemetrie", potrivit comunicatului citat.

Agenţia spaţială americană prevăzuse ca Ingenuity Mars să decoleze în această duminică la 12:30 p.m., "ora solară locală de pe Marte" (10.54 p.m. EST, ora standard estică).

"Echipa elicopterului analizează telemetria pentru a diagnostica şi înţelege problema. După aceasta, vor reprograma testul cât mai repede", a mai menţionat JPL.

Ingenuity, care cântăreşte 1,8 kilograme şi este de dimensiunile unei mingii de fotbal, are instalate camere şi microfon încorporat pentru a înregistra zborul.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt