Navă scufundată în Marea Neagră, femeia aflată la bord a fost evacuată medical cu un elicopter GSP – Focus Prima TV

Navă scufundată în Marea Neagră, femeia aflată la bord a fost evacuată medical cu un elicopter GSP

Femeia care făcea parte din echipajul ucrainean de pe cargoul scufundat joi în Marea Neagră a fost evacuată cu un elicopter GSP, după ce starea ei de sănătate s-a agravat, precizează reprezentanţii Grupului Servicii Petroliere.

”GSP a iniţiat operaţiunea de evacuare medicală pentru un membru al echipajului, pe calea aerului, cu elicopterul. Singura femeie din echipajul ucrainean va fi evacuată cu elicopterul GSP, care a decolat la ora 12,35 din baza GSP Midia. Elicopterul este pregătit pentru misiuni de tip MEDEVAC (Evacuare Medicală). Transportul se va efectua ca urmare a agravării stării de sănătate a acesteia”, arată sursa citată.

Operaţiunea continuă pentru căutarea unui membru al echipajului ucrainean, încă negăsit.

Nava ”Volgo Balt 179”, scufundată joi dimineaţă în Marea Neagră la 70 de mile marine de portul Constanţa, naviga sub pavilionul Insulelor Comore. Două persoane au murit, una este dată dispărută, iar zece au fost salvate, din totalul celor 13 membri de echipaj (cetăţeni ucraineni) ai cargoului.

“La 04,40 dimineaţa, GSP Falcon a recepţionat un mesaj de urgenţă de la nava ‘Volgo Balt 179’. Operaţiunea de salvare a început fără întârziere, în condiţii meteo deosebit de dificile, vânt de 50 km/h şi valuri de 4 metri. Ultimul mesaj transmis de ‘Volgo Balt 179’ a fost de abandon navă”, preciza GSP. 

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share