Negocierile PNL-USR PLUS – UDMR pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi stabilirea structurii şi componenţei Guvernului încep oficial sâmbătă – Focus Prima TV

Negocierile PNL-USR PLUS – UDMR pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi stabilirea structurii şi componenţei Guvernului încep oficial sâmbătă

Delegaţiile PNL, USR PLUS şi UDMR se întâlnesc oficial sâmbătă, pentru a negocia în vederea formării unei majorităţi parlamentare care să dea votul de învestitură asupra unui Guvern a cărui structură şi componenţă se vor afla pe agenda discuţiilor, alături de împărţirea şefiei Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cele trei formaţiuni ar trebui să clarifice toate aceste aspecte până luni, când preşedintele a anunţat consultări cu partidele care au obţinut mandate parlamentare în urma alegerilor din 6 decembrie, consultări la finalul cărora ar urma să anunţe numele premierului, care are apoi la dispoziţie 10 zile pentru a merge în Parlament cu o echipă guvernamentală şi cu un program de guvernare. Negocierile se anunţă dificile în condiţiile în care PNL a decis să-l propună pe ministrul de Finanţe Florin Cîţu pentru postul de premier, el fiind agreat în principiu şi de UDMR, în timp ce USR PLUS îl susţine pentru postul de şef al Executivului pe Dacian Cioloş. Un alt posibil punct de divergenţă se anunţă a fi conducerile Camerelor, dorite de fiecare dintre cele trei formaţiuni care vor să colaboreze. De asemenea, PNL, USR PLUS şi UDMR vor trebui să-şi armonizeze programele de guvernare.

Negocierile ar urma să se desfăşoare pe trei paliere – colaborarea parlamentară, posturile din Guvern şi programul de guvernare – delegaţiile celor trei formaţiuni fiind structurate pe aceste domenii. 

În ceea ce priveşte şefia celor două Camere, PNL îl susţine pe Ludovic Orban pentru Camera Deputaţilor, dar şi USR ar vrea ca Dan Barna să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor sau, dacă acest lucru nu este posibil, să primească un post de vicepremier, au declarat surse din partid, pentru News.ro. Formaţiunea nu exclude nici şefia Senatului pe care să o preia actualul lider al senatorilor USR Radu Mihail. 

Total
0
Shares
Total
0
Share