Nicolae Ciucă: Să respectăm în continuare recomandările specialiştilor privind măsurile de protecţie. Virusul nu a fost încă eradicat

Nicolae Ciucă: Să respectăm în continuare recomandările specialiştilor privind măsurile de protecţie. Virusul nu a fost încă eradicat

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat miercuri că, odată cu încheierea stării de alertă, este important ca românii să respecte în continuare recomandările specialiştilor privind măsurile de protecţie sanitară, având în vedere că virusul nu a fost încă eradicat.

"Prima zi în care nu mai avem stare de alertă. Se încheie doi ani în care a trebuit să respectăm o serie de măsuri şi recomandări.

Vreau să încep prin a mulţumi tuturor românilor care, în această perioadă, au ţinut cont de recomandări şi au respectat regulile de protecţie.

Doresc, de asemenea, să exprim compasiunea mea, a întregului Guvern, celor 64.000 de familii care au pierdut pe cineva drag în această perioadă, din cauza acestui virus.

Cred că sunt în asentimentul dumneavoastră să le mulţumim tuturor celor care au fost implicaţi nemijlocit în această luptă cu virusul şi mă refer la medici, întreg personalul medical, precum şi întreg personalul din instituţiile statului care au vegheat la tot ce a însemnat gestionarea acestei pandemii", a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Prim-ministrul a menţionat că, odată cu încheierea stării de alertă, au fost emise o serie de recomandări din partea specialiştilor de la nivelul Ministerului Sănătăţii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt