Nicuşor Dan dă vina pe Firea că Spitalele Balş şi Colentina au rămas fără căldură

Nicuşor Dan dă vina pe Firea că Spitalele Balş şi Colentina au rămas fără căldură

Nicuşor Dan o face responsabilă pe Gabriela Firea că vineri seară spitalele „Matei Balş” şi Colentina au rămas fără căldură. Primarul General susţine într-o postare pe Facebook că fostul edil nu a intervenit pentru reparaţii la conducte ca să nu-i faceteze campania electorală.


„Punctual, ziua de ieri. Spitalul Colentina nu a avut o problemă majoră, pentru că directorul medical, prevenit de anunţ, a utilizat aerul condiţionat şi caloriferele electrice. În schimb, managerul Spitalului Matei Balş, Adrian Streinu Cercel, deşi prevenit cu o zi înainte, nu a făcut nimic şi a constatat seara că este frig. Problema generală. În această iarnă, reţeaua de conducte pleacă cu aşa de multe găuri, că intervenţiile sunt inevitabile. Dacă nu sunt făcute, se atinge limita maximă de apă de adaos, presiunea scade şi centralele se opresc automat. Vina uriaşă aparţine administraţiei PSD Firea care toata vara, nealocând bani şi fiindu-i frică să facă intervenţii în campania electorală, a lăsat reţeaua să se deterioreze. Au fost zeci de apeluri din partea Elcen, că necesarul de apă de adaos este aproape de limita maximă, de 3 ori mai mare decât în 2016, fără vreun răspuns din partea administraţiei PSD Firea. Dar despre această problemă voi vorbi curând şi cu grupurile consilierilor generali , pentru că vreau să discutăm numirea noului Consiliu de Administraţie al Termoenergetica”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt