Noua structură a anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial. Cum s-a scurtat şcoala în acest an

Noua structură a anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial. Cum s-a scurtat şcoala în acest an

Ce modificare aduce noua structură a anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial: semestrul al doilea s-a scurtat cu o săptămână.

Astfel, numărul de săptămâni de cursuri a fost redus de la 34 la 33 de săptămâni pentru toţi elevii şi de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învăţământul profesional şi tehnic.

Potrivit ordinului de ministru, pe durata vacanţelor se pot organiza activităţi remediale, cu prezenţa fizică, cu elevii de clasa a VIII-a şi pentru elevii de la liceu, în toate localităţile până la indicele 6/1.000 de locuitori.

Semestrul a II-lea are 16 săptămâni, faţă de 17 cât avea iniţial, şi anul şcolar pentru elevi se încheie pe25 iunie.

Elevii de clasa a VIII-a au două vacanţe de Paşti: între 2-11 aprilie, prima şi între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade aceştia fac cursuri în sistem online.

Elevii de clasa a VIII-a revin apoi fizic la cursuri între 10 mai şi 11 iunie. Pe 11 iunie aceştia iau vacanţă, iar pe 22 iunie încep probele scrise de la Evaluarea naţională 2021.

Situaţia este asemănătoare pentru elevii din clasa a XII-a. Ei au două vacanţe de Paşti: între 2-11 aprilie, prima şi între 30 aprilie – 9 mai, a doua.

Între aceste perioade, ei fac cursuri în sistem online.Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai şi 4 iunie. Pe 4 iunie ei iau vacanţă, iar pe 28 iunie încep probele scrise de la Bacalaureat 2021, cele de competenţe urmând a se echivala la fel ca anul trecut.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt