Numărul abonamentelor la serviciile de streaming video a trecut de 1 miliard

Numărul abonamentelor la serviciile de streaming video a trecut de 1 miliard

Anul trecut, pentru prima oară, serviciile de streaming video au depăşit, la nivel global, 1 miliard de abonaţi.

Un raport oficial MPAA (Motion Picture Association) arată că, în 2020, numărul abonamentelor pe care serviciile de streaming video le însumează a ajuns la 1,1 miliarde.

Pandemia şi izolarea socială au contribuit la creşterea masivă a numărului de abonamente, care, comparativ cu 2019, a fost mai mare cu 26%.

Ca urmare, veniturile din home entertainment au crescut anul trecut cu 23%, ajungând la 68,8 miliarde de dolari. Această piaţă a crescut la nivel global cu 30%.

În acelaşi timp, închiderea parţială sau temporară a cinematografelor a dus la scăderea drastică a veniturilor acestora. În 2020, veniturile din cinematografie au căzut cu 72%, la doar 12 miliarde de dolari.

Scăderea cinematografelor coroborată cu creşterea masivă a streaming-ului a schimbat drastic peisajul pieţei de entertainment. Digitalul reprezintă acum 76% din întreaga piaţa, în vreme ce cinematografia şi suportul fizic mai au 15% respectiv 9%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt