Nuntă într-un hotel al lui Ştefan Mandachi, întreruptă de poliţişti. Reacţia omului de afaceri după ce a fost amendat cu 10.000 de lei

Nuntă într-un hotel al lui Ştefan Mandachi, întreruptă de poliţişti. Reacţia omului de afaceri după ce a fost amendat cu 10.000 de lei

La eveniment participau în jur de 150 de invitaţi.

Proprietarul restaurantului, Ştefan Mandachi, a fost amendat cu 10.000 de lei, iar mirii au primit o sancţiune de 2.000 de lei. Ceilalţi nuntaşi au fost doar avertizaţi de oamenii legii.

Într-o postare pe Facebook, Ştefan Mandachi spune că deţine 70 de restaurante şi că a delegat managementul să se ocupe de acestea. În plus, omul de afaceri subliniază că încă de anul trecut a dat dispoziţie ca în aceste locuri să nu se încălce nicio prevedere legală anti-Coovid. În caz contrar, el a ameninţat că toţi cei responsabili vor fi demişi.

În legătură cu evenimentul de sâmbătă, Mandachi spune că în restaurant nu era nicio nuntă şi că gradul de ocupare era de 26%.

"Hotelul are 3 restaurante, care trebuiesc ţinute deschise conform legii pentru a putea servi clienţii. Aşa cum au constatat şi organele de control, restaurantul era ocupat la 26%, cu respectarea distanţelor legale. Când voi ajunge la Suceava, pot pune la dispoziţia tuturor imaginile, întrucât sunt în spaţiu public. Din imagini veţi putea observa singuri, cu uşurinţă că: nu exista nici formaţie, nici muzică, nici DJ, niciun sunet, niciun dans, nici mire, nici mireasă şi se pot vedea respectarea cu sfinţenie a tuturor măsurilor de distanţare", susţine Mandachi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt