O adolescentă dispărută în Germania a fost găsită la aproape 800 de kilometri depărtare de casă, în Franţa, fără să-şi poată aduce aminte cine este

O adolescentă dispărută în Germania a fost găsită la aproape 800 de kilometri depărtare de casă, în Franţa, fără să-şi poată aduce aminte cine este

Adolescenta, în vârstă de 16 ani, a fost găsită cu un „vid” de memorie rătăcind pe străzile Franţei. Ea dispăruse în Germania, la peste 500 de kilometri distanţă, iar acum este acum sub îngrijire medicală.

Fata de 16 ani, cunoscută sub numele de Isabella O, a dispărut din oraşul german Celle şi a fost găsită la peste 500 de kilometri distanţă de casă rătăcind pe străzile Franţei. Tatăl ei a dat vina pe stresul cauzat de blocada generată de pandemia de Covid şi impactul acestora asupra sarcinilor şcolare, fiind convins că acesta este motivul pentru care fata şi-a „şters” memoria, spunând că pur şi simplu nu mai poate face faţă. Tatăl a spus că pierderea memoriei este atât de completă, încât nici măcar nu-şi aminteşte cine este şi nu are nici o idee despre cum a ajuns la Paris. Isabella O., care provine dintr-un orăşel german din landul Saxonia Inferioară, a fost dată dispărută în dimineaţa zilei de 22 martie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt