O ''cupolă de căldură'' deasupra vestului Canadei aduce temperaturi record

O ''cupolă de căldură'' deasupra vestului Canadei aduce temperaturi record

O ''cupolă de căldură'' instalată deasupra vestului Canadei a provocat temperaturi record, declanşând duminică alerte de caniculă în trei provincii şi două teritorii arctice, potrivit AFP.

Peste 40 de noi recorduri de temperatură au fost înregistrate în provincia Columbia Britanică pe parcursul weekendului trecut, în special în staţiunea de schi Whistler.

Meteorologii canadieni estimează că presiunea ridicată, care ţine aerul cald captiv deasupra regiunii, va continua să ducă la stabilirea unor noi recorduri de căldură în zilele care urmează.

Serviciul Environnement Canada a emis alerte care vizează provinciile Columbia Britanică, Alberta şi anumite regiuni din Saskatchewan şi Teritoriile de Nord-Vest.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt