O femeie a fost ucisă de soţul ei cu mai multe lovituri de cuţit; agresorul a fost reţinut

O femeie a fost ucisă de soţul ei cu mai multe lovituri de cuţit; agresorul a fost reţinut

O femeie în vârstă de 51 ani, din localitatea Gârcina, a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit de soţul ei.

Crima s-a produs vineri seara, pe fondul consumului de alcool.

"La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un imobil din aceeaşi localitate, se află o persoană decedată. Echipajul de poliţie s-a deplasat la faţa locului, fiind identificat corpul unei femei de 51 de ani. De asemenea, în urma examinării preliminare a suprafeţei exterioare a corpului acesteia, au fost identificate leziuni. O echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi criminalişti au efectuat cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs evenimentul în cauză", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Autorul, în vârstă de 59 ani, a fost reţinut pentru 24 ore şi este acuzat de omor.

Ancheta se desfăşoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt