O femeie cu un căţel în braţe ameninţa că se aruncă de pe bloc. Jandarmii au intervenit

O femeie cu un căţel în braţe ameninţa că se aruncă de pe bloc. Jandarmii au intervenit

O femeie cu un căţel în braţe, care a ameninţat marţi că se aruncă de pe un bloc cu 10 etaje din Drobeta Turnu Severin, a fost oprită de jandarmi, ea fiind preluată ulterior de un echipaj SMURD şi dusă la spital.

"Atenţia jandarmilor din cadrul Detaşamentului Mobil a fost atrasă de o persoană, care se afla, în această după-amiază, pe un bloc de 10 etaje din zona Autogării din Drobeta Turnu Severin. Colegii noştri şi-au dat seama că este o situaţie în care minutele sunt esenţiale şi au acţionat, ca de fiecare dată, rapid şi în echipă. Trei dintre ei au rămas jos, încercând să vorbească cu femeia, care spunea că se aruncă de pe bloc, solicitând totodată sprijin prin dispeceratul unităţii, de la poliţie şi pompieri. Unul dintre jandarmi a urcat rapid pe acoperişul blocului. În momentul în care a ajuns lângă ea, a observat că avea un căţel în braţe şi era foarte agitată, ameninţând că se aruncă de pe bloc, din cauza unor probleme personale. Prezenţa de spirit a jandarmului şi dialogul cu aceasta au determinat-o să se îndepărteze de marginea acoperişului şi să renunţe la gestul necugetat. Colegul nostru a convins-o să îl urmeze, coborând-o în siguranţă de pe bloc", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Române.

Potrivit sursei citate, femeia a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la Spitalul Judeţean pentru investigaţii suplimentare. La faţa locului au ajuns în timp util poliţişti şi pompieri, pentru a acorda sprijin. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt