O masă caldă pentru copiii defavorizaţi

O masă caldă pentru copiii defavorizaţi

O masă caldă înseamnă o minune pentru copiii care provin din familii defavorizate. Acasă sunt înconjuraţi de violenţă şi tristeţe, dar când ajung la centru viaţa lor se schimbă. Un centru pentru copii din Iaşi şi un restaurant şi-au unit forţele şi încearcă să le ofere celor mici clipe de bucurie. Bucătarii gătesc în fiecare zi 300 de clătite, iar banii câştigaţi sunt donaţi pentru 25 de copii care duc o viaţă grea.

Zeci de persoane din Iaşi au rămas impresionate de povestea celor 25 de copii care provin din familii
defavorizate. Sunt greu încercaţi de soartă, iar momentul în care ajung la centru este pentru ei ca o gură de aer proaspăt. Acum, au avut ocazia să meargă şi la restaurant şi să îşi facă singuri clătite.

Restaurantul care le dă o mână de ajutor acestor copii reuşeste să vândă în fiecare zi cel puţin 300 de clătite, iar banii pe care îi câştigă sunt donaţi către centru.

Ajutorul primit astfel din partea restaurantului le oferă micuţilor…mâncarea de care au nevoie în fiecare zi.

În semn de mulţumire, micuţa Daria le oferă celor de la restaurant un tablou realizat de copiii de la Centru.

Oamenii care îşi doresc să îi ajute pe cei 25 de copii de la centrul din Iaşi sunt asteptaţi la restaurant să cumpere clătite.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt