O nouă intervenţie a pompierilor la Eco Burn, unde arde din nou cu flacără deschisă

O nouă intervenţie a pompierilor la Eco Burn, unde arde din nou cu flacără deschisă

Pompierii intervin din nou, luni dimineaţă, la incineratorul de deşeuri periculoase din comuna Brazi operat de SC Eco Burn, unde arde iar cu flacără deschisă în hala cuprinsă, în urmă cu circa două săptămâni, de un incendiu puternic.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pompierii au fost solicitaţi prin apel la 112 să se deplaseze la incineratorul de la deşeuri periculoase, de unde iese din nou fum.

Echipajele sosite la faţa locului au constatat faptul că în hala Eco Burn cuprinsă de flăcări în urmă cu aproape două săptămâni arde din nou cu flacără deschisă pe o suprafaţă de 100 mp.

"După ultima inundare a halei, operatorul economic avea de îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor", precizează ISU.

În urma incendiului masiv de acum aproape două săptămâni, au ars peste 500 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, inclusiv deşeuri din zona medicală, pompierii având ulterior mai multe intervenţii pentru stingerea focarelor rămase, prin inundarea controlată a incintei. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt