O să continuăm să fim maturii din încăpere; această guvernare trebuie să treacă România prin criză

O să continuăm să fim maturii din încăpere; această guvernare trebuie să treacă România prin criză

Vicepremierul Dan Barna a declarat că până la acest moment, în cadrul coaliţiei de guvernare, USR PLUS a fost partenerul care nu a generat conflicte şi care nu a ieşit în spaţiul public cu atacuri "doar pentru punctaj electoral viitor", deoarece a considerat că actuala guvernare trebuie să rămână stabilă, pentru a putea depăşi situaţia de criză.

"În această coaliţie USR PLUS a intrat cu echipa A şi a intrat cu responsabilitatea şi maturitatea să guverneze serios şi noi ne-am asumat să fim elementul de stabilitate în această coaliţie, în contextul acesta foarte complicat, în care şi la noi şi la PNL e o perioadă... va urma un congres pe finalul anului şi sunt diverse, să spunem, tectonice în desfăşurare. Până la acest moment, USR PLUS în această guvernare a fost - şi asta s-a observat, nu doar că spun eu, au observat şi cei care urmăresc scena politică din afară şi care nu sunt 'biased' (partinitori, n.r.) pe un subiect sau altul - suntem partenerul care nu a generat conflicte, care nu a ieşit în spaţiul public cu atacuri şi cu reproşuri doar pentru punctaj electoral viitor şi o să continuăm să facem asta şi o să continuăm să fim maturii din încăpere, pentru că nu avem altă opţiune. Această guvernare trebuie să rămână stabilă şi să treacă România prin criză. După ce trecem de criză putem face politică din plin şi se va întâmpla lucrul acesta fără nicio îndoială", a afirmat Barna marţi la TVR 1.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt