O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României

O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României

O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României, informează Casa Regală, într-o postare pe Facebook.

"La iniţiativa unor organizaţii civice reprezentând comunitatea românească şi pe cea italiană, Consiliul Oraşului Florenţa a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea urbe. Meritul pornirii acestui demers patriotic şi istoric, demn de toată admiraţia, aparţine doamnei Melania Cotoi, preşedinta Asociaţiei AlterNATIVA", precizează sursa citată.

În cursul lunii mai, va avea loc la Florenţa comemorarea Reginei Elena, iar anul viitor va fi inaugurată locaţia publică purtând numele său.

Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta a fost informată, pas cu pas, de iniţiativa civică românească şi a trimis o scrisoare de felicitare Asociaţiei AlterNATIVA.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt