Obligaţia ca supermarketurile să vândă alimente locale, respinsă de Senatul ceh

Obligaţia ca supermarketurile să vândă alimente locale, respinsă de Senatul ceh

Camera superioară a Parlamentului ceh (Senatul) a respins în unanimitate, joi, 18 martie 2021, un amendament care prevedea obligativitatea supermarketurilor de a comercializa, în principal, alimente locale.

Senatorii cehi au votat împotriva proiectului de act normativ în bloc (75-0). Aprobat miercuri, 20 ianuarie 2021, cu 66 de voturi pentru şi 22 împotrivă, amendamentul avea în vedere obligativitatea ca magazinele reţelelor de retail cu o suprafaţă mai mare de 400 de metri pătraţi să vândă în principal alimente produse local.

Mai exact, în 2022, alimentele ceheşti ar fi trebuit trebui să reprezinte cel puţin 55% din vânzările supermarketurilor, pentru ca, în 2028, nivelul acestora să ajungă la 73%, scrie AP.

Chiar şi aşa, Camera Deputaţilor (cameră inferioară) poate trece peste respingerea Senatului printr-o simplă majoritate.

Proiectul de lege a fost elaborat de partidul populist de opoziţie Libertate şi Democraţie Directă, care l-a înaintat prin camera inferioară cu ajutorul coaliţiei de guvernământ a prim-ministrului Andrej Babis şi a comuniştilor de opoziţie.

Guvernul minoritar condus de premierul Andrej Babis şi format din mişcarea sa populistă ANO (YES) şi Partidul Social-Democrat (CSSD) este la putere în Cehia din iunie 2018, susţinut şi de comunişti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt