Obligativitatea montării repartitoarelor în apartamente - amânată cu un an, până la 31 decembrie 2022

Obligativitatea montării repartitoarelor în apartamente - amânată cu un an, până la 31 decembrie 2022

Camera Deputaţilor a decis, luni, amânarea cu un an, până la 31 decembrie 2022, a obligativităţii montării repartitoarelor în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie.

Deputaţii au adoptat în acest sens proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.184/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică, cu amendamente.

S-au înregistrat 264 voturi 'pentru', 25 'împotrivă' şi 4 abţineri.

"În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2022 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit", prevede textul adoptat.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt