Olimpiada internaţională a porumbeilor voiajori

Olimpiada internaţională a porumbeilor voiajori

Pentru trei zile, Oradea este capitala mondială a columbofiliei. Cei mai preţioşi 900 de porumbei voiajori de pe
mapamond sunt prezenţi în vestul ţării alături de proprietarii lor. Valoarea totală a acestora depăşeşte suma de 50 de
milioane de euro. Crescătorii spun că pentru a avea rezultate remarcabile, porumbeii au nevoie de pregătire zilnică.
Antrenamentele încep uneori dimineaţa devreme şi se încheie după lăsarea întunericului.

Organizată în premieră în România, Olimpiada Internaţională a Porumbeilor Voiajori a început de dimineaţa la Oradea, sub
privirile a sute de curioşi. La fel cum se întâmplă şi la Jocurile Olimpice, înainte de începerea competiţiei, reprezentanţii
celor 32 de ţări participante au defilat cu drapelurile prin faţa spectatorilor.

A urmat apoi un moment inedit. Organizatorii au eliberat peste 300 de porumbei care şi-au luat zborul spre proprietarii
lor.

Timp de două zile, orădenii au şansa să vadă cea mai importantă expoziţie de porumbei voiajori, găzduită vreodată
de ţara noastră. Cele mai valoroase 900 de exemplare din lume, provenite de la crescători din România, Belgia, Ungaria, Spania, Germania sau Iran pot fi admirate în cuştile special amenajate în Oradea Arena. Crescătorii spun că pasiunea trebuie să o ai în sânge şi că uneori este transmisă din generaţie în generaţie. E nevoie apoi de multă muncă şi de bani serioşi pentru a ajunge la cele mai bune rezultate.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii pot cere sfaturi de la crescători şi pot chiar cumpăra unele dintre exemplare.

Am aflat de la campionul de anul trecut al României care este metoda prin care porumbelul reuşeşte de fiecare dată să
găsească drumul spre casă.

În acest weekend, sunt aşteptaţi la Oradea peste 10.000 de pasionaţi de columbofilie din întreaga lume.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt