Olt: Patru persoane, cu vârste între 57 şi 83 de ani, au ajuns la spital în urma unui incendiu produs după folosirea unor lichide inflamabile pentru aprinderea focului în sobă - Focus Prima TV

Olt: Patru persoane, cu vârste între 57 şi 83 de ani, au ajuns la spital în urma unui incendiu produs după folosirea unor lichide inflamabile pentru aprinderea focului în sobă

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 57 şi 83 de ani, din judeţul Olt au ajuns la spital, după ce au fost rănite într-un incendiu, provocat de folosirea unor lichide inflamabile pentru aprinderea focului în sobă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt,  evenimentul a avut loc duminică dimineaţă, în comuna Poboru. La locul incendiului au intervenit pompierii Staţiei Scorniceşti, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi o autospecială pentru primă intervenţie, dar şi trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt

Total
0
Shares
Total
0
Share