Omicron ar putea genera variante de COVID-19 mai periculoase

Omicron ar putea genera variante de COVID-19 mai periculoase

Multiplicarea cazurilor de infectare cu Omicron în întreaga lume ar putea creşte riscul apariţiei unei noi variante, mai periculoase, a coronavirusului, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează agenţia AFP.

Deşi varianta Omicron se propagă precum un incendiu în întreaga lume, pare a fi mai puţin patogenă comparativ cu temerile iniţiale şi a reaprins speranţa că pandemia ar putea fi depăşită.

Însă, Catherine Smallwood, reprezentantă a biroului de urgenţe din cadrul OMS, a declarat pentru AFP că o creştere vertiginoasă a ratelor de infectare ar putea avea efectul opus.

''Cu cât (varianta) Omicron se răspândeşte mai mult, cu atât este transmisă mai mult şi cu cât se replică mai mult, cu atât este mai probabil să genereze o nouă variantă'', a spus ea.

''În prezent, Omicron este letală, poate provoca moartea (...) Poate mai puţin comparativ cu Delta, dar cine poate spune ce ar putea genera următoarea variantă?'', a precizat Smallwood.

Europa a înregistrat peste 100 de milioane de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei şi peste cinci milioane de cazuri noi în ultima săptămână a anului 2021, ceea ce ''eclipsează aproape tot ce am văzut până în prezent'', a adăugat reprezentanta OMS.

''Ne situăm într-o fază foarte periculoasă, ratele de contaminare cresc într-o manieră foarte semnificativă în Europa de Vest, iar impactul real al acestui lucru nu este deocamdată clar'', a spus ea.

În timp ce ''la nivel individual riscul de spitalizare este probabil mai mic'' în cazul variantei Omicron comparativ cu Delta, în general, Omicron ar putea reprezenta o ameninţare mai mare din cauza numărului de cazuri, a continuat Smallwood. ''Când numărul cazurilor creşte într-o manieră atât de semnificativă, este probabil ca mult mai mulţi oameni cu boli grave să ajungă în spital şi chiar să moară'', a explicat ea.

Marea Britanie, care a anunţat marţi că a identificat pentru prima dată peste 200.000 de cazuri noi zilnic, este ameninţată de o criză spitalicească din cauza lipsei de personal, situaţie cauzată de valul Omicron. În Franţa vecină, autorităţile se aşteptau marţi ca numărul cazurilor să se apropie de 300.000.

Catherine Smallwood a declarat că preconizează scenarii similare în alte ţări europene. ''Chiar şi în sistemele sanitare sofisticate şi de mare anvergură, există dificultăţi reale chiar în acest moment şi este probabil ca acest lucru să răspândească în regiune deoarece Omicron duce la o augmentare a cazurilor'', a precizat ea.

OMS a anunţat marţi că apar tot mai multe dovezi că varianta Omicron de coronavirus afectează căile respiratorii superioare, provocând simptome mai blânde decât variantele anterioare. Managerul pentru monitorizarea COVID-19 din cadrul OMS, Abdi Mahamud, a declarat, însă, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, că transmisibilitatea ridicată a Omicron înseamnă că noua variantă va deveni dominantă în câteva săptămâni în numeroase locuri, reprezentând o ameninţare în ţările în care o parte mare a populaţiei rămâne nevaccinată. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt