Pacient căzut de la etajul al patrulea al Spitalului CFR Ploieşti. Poliţia a deschis anchetă pentru vătămare corporală din culpă

Pacient căzut de la etajul al patrulea al Spitalului CFR Ploieşti. Poliţia a deschis anchetă pentru vătămare corporală din culpă

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, bărbatul în vârstă de 35 de ani a suferit, în urma impactului cu solul, numeroase leziuni, respectiv un traumatism cranian, traumatism toracic, traumatism abdominal, traumatism de bazin, fractură cu deplasare femur bilateral. El a fost preluat de echipajul de urgenţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti. 

Nu se cunosc deocamdată împrejurările în care pacientul a căzut de la etajul patru al unităţii medicale. Inspectoratul de Poliţie Prahova a anunţat că poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt