Papa Francisc scrie istoria

Papa Francisc scrie istoria

În ultima zi a vizitei sale istorice în Irak, Papa Francisc a mers la Mosul, oraşul aflat în ruine în urma războiului necruţător purtat cu Statul Islamic. Suveranul Pontif s-a rugat alături de credincioşii musulmani şi creştini şi le-a ascultat experienţele prin care au trecut în perioada în care ISIS stăpânea această zonă.

În această dimineaţă, Papa Francisc a ajuns în Irbil, unde a fost întâmpinat la aeroport de autorităţile religioase şi civile ale regiunii autonome kurde din Irak.

A ajuns şi Mosul, unde Pontiful a lansat un apel pentru pace şi s-a rugat pentru victimele răboiului cu Statul Islamic, chiar în mijlocul ruinelor a patru biserici creştine făcute una cu pământul.

A urmat o scurtă vizită într-o localitate care a reclădit special pentru vizita Papei o biserică arsă din temelii de luptărorii jihadişti ai Statului Islamic. Suveranul Pontif a rostit rugăciunea Angelus şi a dat mâna cu oamenii veniţi să l salute.

Şefului Bisericii Catolice şi-a încheiat vizita în Irak prin celebrarea Sfintei Liturghiipe stadionul din Irbil, în faţa a zeci de mii de credincioşi. Oraşul a fost greu încercat de luptele care au marcat deceniile de după răsturnarea regimului lui Sadam Husein.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt