Paradă militară fastuoasă în cinstea reginei

Paradă militară fastuoasă în cinstea reginei

Este o zi istorică pentru Monarhia Britanică! Milioane de oameni din întreaga lume s-au adunat în capitala Marii Britanii pentru a o sărbători pe Regina Elisabeta care, împlineşte astăzi 70 de ani de Domnie. Peste 200 de cai şi peste 1,400 de soldaţi au deschis ceremonia, în onoarea Înaltului Monarh. După parada militară Regina a iesit la balconul palatului Buckingham, de unde a privit, alături de cei mai apropiaţi membri ai familiei regale spectacolul aviatic impresionant.

Teh King”s Troop Royal Horse Artillery ,unitate militară denumită după tatăl Regine, regele George al VI-lea, a tras 82 de salve de tun în cunoscutul Hyde Park din Londra pentru a marca momentul istoric. Alte 124 de salve de artilere au fost trase din Turnul Londrei de Honourable Artillery Company, cel mai vechi regiment al armatei britanice. Şi tot de aici alte 42 de salve au fost trase de către Primăria londoneză.

În vârstă de 96 de ani, regina Marii Britanii şi-a făcut apariţia la balconul oficial al Palatului Buckingham,de unde a primit
salutul Regimentului Regal de Cavalerie. Ceremonia Trooping The Colour marcat într-un mod impresionant prima zi a Jubileului de Platina.

Puţin mai târziu, i s-au alăturat şi membrii apropiaţi ai familiei, cu care, monarhul a privit spectacolul aviatic al Royal Air
Force. Zâmbitoare şi îmbrăcată într-un costum bleu pastel decorat cu perle, regina s-a bucurat de fiecare clipă alături de
familie. 15 avioane Taifun au zburat pe cerul Londrei şi au alcătuit numărul ”70”, pentru a marca cele 7 decenii de domnie ale reginei Elisabeta a doua.

În dreapta reginei a stat fiul acesteia, prinţul Charles , alături de soţia sa, Camila. Prinţul Charles a avut mai multe atribuţii
în momentele cheie ale Jubileului de Platină, semn că acesta se pregăteşte pentru succesiune. La balconul Palatului Buckingham de anul acesta au fost prezenţi doar membri de rang înalt cu atribuţii. Prinţul William şi Kate Middleton au fost
alături de regină, alături de cei trei copii ai lor. Micuţii s-au bucurat de spectacol alături de străbunica lor. Prinţul Harry şi
soţia lui, Meghan Markle , nu au stat anul acesta în balconul oficial al Palatului alături de regină.

Celebrarea va continua în această seară. Peste 3,000 de faruri vor fi aprinse în diverse zone din Marea Britanie pentru
a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta,care, va aprinde şi ea la rândul ei un far în cadrul unei ceremonii speciale la
Castelul WIndsor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt