Părinţii condamnaţi pentru violenţă de gen vor fi privaţi de dreptul de vizitare a copiilor lor

Părinţii condamnaţi pentru violenţă de gen vor fi privaţi de dreptul de vizitare a copiilor lor

Părinţii condamnaţi în Spania pentru violenţă de gen vor fi privaţi de dreptul de vizită a copiilor lor minori, o măsură adoptată de guvernul de stânga şi intrată în vigoare vineri, informează AFP.

Potrivit reformei Codului Civil spaniol, justiţia va putea retrage dreptul de vizită sau să-l refuze dacă părintele, despărţit şi căruia nu i-a revenit custodia copiilor, a fost declarat vinovat pentru că a ucis, încercat să ucidă, agresat sau abuzat partenerul sau copiii săi, sau dacă există "indicii fondate cu privire la acte de violenţă domestică sau de gen".

În anumite cazuri, un judecător va putea cu toate acestea autoriza vizite sau contacte, "ţinând în continuare cont de interesul suprem al copilului (...) şi evaluând în prealabil situaţia relaţiei" dintre părinte şi copil.

Această reformă, intrată în vigoare vineri, a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul lui iunie, cu câteva zile înainte de un dublu infanticid care a bulversat Spania.

Două fetiţe de şase ani şi respectiv un an au fost date dispărute pe 27 aprilie după ce au plecat cu tatăl lor. Trupul uneia dintre ele a fost descoperit în iunie în apele mării, în largul insulelor Canare, pe fundul oceanului, într-un sac prins sub o ancoră.

Potrivit justiţiei, ipoteza "ce mai probabilă" este aceea că tatăl, care nu a acceptat separarea de mama fetelor sale, le-a ucis pe fetiţe pentru "a-i provoca fostei sale partenere cea mai mare durere pe care o putea imagina".

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt