Parlamentul European: Reţelele de socializare trebuie reglementate pentru a apăra democraţia

Parlamentul European: Reţelele de socializare trebuie reglementate pentru a apăra democraţia

La dezbaterea cu secretarul de stat pentru afaceri europene, Ana Paula Zacarias, din partea preşedinţiei portugheze a Consiliului, şi cu vicepreşedinta Comisiei, Věra Jourová, cei mai mulţi dintre vorbitori au criticat vasta putere a reţelelor de socializare şi impactul lor îngrijorător asupra politicii şi libertăţii de exprimare.

Citând diverse decizii luate de reţele pentru a cenzura conţinutul sau conturile, numeroşi eurodeputaţi au subliniat lipsa unor norme clare care să reglementeze astfel de decizii şi lipsa transparenţei în practicile giganţilor tehnologici. Ei au îndemnat Comisia să abordeze această chestiune în Actul legislativ privind serviciile digitale şi în Actul privind pieţele digitale, precum şi ca parte a Planului de acţiune pentru democraţie.

Cei mai mulţi vorbitori s-au concentrat pe necesitatea de a oferi securitate juridică pentru situaţiile când este eliminat conţinut online şi de a se asigura că astfel de decizii aparţin autorităţilor responsabile din punct de vedere democratic, şi nu companiilor private, pentru a proteja libertatea de exprimare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt