Mii de pastile contrafăcute, despre care există suspiciunea că urmau să fie folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost descoperite în Vama Giurgiu, într-un camion condus de un cetățean bulgar.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19.
Despre aceste pastile există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Comprimatele au ajuns la Vama Giurgiu, pentru a fi introduse în țară cu un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare pentru un astfel de transport
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat camionul bulgarului, care era încărcat cu diverse mărfuri de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România.