Patriarhul, decorat de ziua lui

Patriarhul, decorat de ziua lui

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit astăzi 70 de ani. A fost sărbătorit la
Palatul Cotroceni unde a primit cea mai înaltă distincţie pe care o poate oferi statul român.

Momentul aniversar a început în Aula Magna a Palatului Patriarhiei. Întâistătătorului bisericii i-au fost prezentate
mesaje din partea autorităţilor. Laice şi bisericeşti. Apoi, Preafericitul s-a îndreptat spre Cotroceni unde a fost
decorat cu Ordinul Naţional Steaua României.

Dan Ilie Ciobotea pe numele său de mirean este Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române de 14 ani. S-a născut pe 22
iulie 1951, în satul Dobreşti, din judeţul Timiş. În 1974 absolvă Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu,
pentru ca în 1976 să urmeze cursurile de doctorat la Bucureşti sub îndrumarea profesorului Dumitru
Stăniloae.

Intră în viaţa monahală în 1987, la Mânăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, avându-l ca naş de călugărie pe
părintele Cleopa. După Revoluţie, Daniel Ciubotea este ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, pentru
ca ulterior să devină rhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Din septembrie 2007 este
întronizat patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt