PE vrea o nouă strategie a relaţiilor UE-Rusia. “Toate statele membre UE să arate solidaritate maximă cu Germania, Polonia şi Suedia”

PE vrea o nouă strategie a relaţiilor UE-Rusia. “Toate statele membre UE să arate solidaritate maximă cu Germania, Polonia şi Suedia”

Parlamentul European condamnă expulzarea celor trei diplomaţi UE din Rusia, care vine împotriva acordurilor internaţionale semnate de Kremlin. Legislativul european cere statelor europene să se solidarizeze în spatele Germaniei, Poloniei şi Suediei şi de asemenea să fie revizuită strategia Uniunii faţă de relaţiile cu Rusia.

“Condamnăm cu tărie recenta decizie a Federaţiei Ruse de a expulza din ţară trei diplomaţi ai UE, respectiv din Germania, Polonia şi Suedia. Expulzarea diplomaţilor este complet nejustificată şi vine împotriva scrisorii şi spiritului convenţiei de la Viena, care permite în mod explicit diplomaţilor să constate prin toate formele legale condiţiile şi evoluţiile din statele în care se află, şi să raporteze înapoi guvernelor care i-a trimis.

Astfel, cerem Federaţiei Ruse să respecte legea internaţională şi să revină asupra deciziei. A nu face acest lucru va fi alt semnal al voinţei Federaţiei Ruse de a nu respecta angajamentele internaţionale pe care în mod arbitrar şi le-a asumat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt