PELERINAJUL DE SFÂNTUL ANDREI, INTERZIS! ÎPS TEODOSIE A PIERDUT PROCESUL – Focus Prima TV

PELERINAJUL DE SFÂNTUL ANDREI, INTERZIS! ÎPS TEODOSIE A PIERDUT PROCESUL

Tribunalul Constanţa a respins cererea arhiepiscopului Teodosie prin care acesta solicita ca pelerinajul de Sfântul Andrei să se poată desfăşura chiar şi în condiţii de pandemie. Arhiepiscopia Tomisului poate face recurs în 5 zile, dar demersul ar fi inutil, deorece sărbătoarea Sf Andrei este chiar în 30 noimebrie. Înaltul prelat nu a vrut să comenteze hotărârea magistraţilor constănţeni.

Înconjurat de zeci de persoane, arhiepiscopul Teodosie nu a stat de vorbă cu  jurnaliştii, dar i-a îndemnat pe enoriaşi să meargă la peştera Sfântul Andrei din localitatea Ion Corvin. I-a mustrat şi pe poliţiştii veniţi să supravegheze cum respectă credincioşii regulile de distanţare fizică.

Municipiul Constanţa este în carantină, iar oamenii nu pot părăsi oraşul. În plus, prin hotărârea Guvernului, în timpul stării de alertă, pe teritoriul Românei, pelerinajele religioase sunt permise doar persoanelor care au reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.

Practic, la Peştera sfântului Andrei, în 30 noiembrie, vor putea participa doar localnicii din comuna constănţeană Ion Corvin.

În timp ce magistraţii constănţeni formulau decizia în procesul înaintat de Arhiepiscopia Tomisului împotriva autorităţilor locale, Inalt Prea Sfintitul Teodosie a organizat o slujba într-o biserică din Constanţa. Rând pe rând, enoriaşii au fost scoşi afară de forţele de ordine, deoarece în timpul carantinei, slujbele se organizează doar în exteriorul lăcaşelor de cult.

Poliţiştii şi jandarmii constănţeni au identificat 39 de persoane care nu purtau masca de protecţie şi nu respectau măsurile de distanţare socială. Acestea au fost sancţionate contravenţional, valoarea totală a amenzilor fiind de 4.500 de lei.

Total
0
Shares
Total
0
Share