Pelerinajul Luminii de Sfântul Andrei

Pelerinajul Luminii de Sfântul Andrei

Creştinii ortodocşi îl cinstesc astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Peste 15.000 de credincioşi au venit să se roage la peştera care îi poartă numele în localitatea constănţeană Ion Corvin. Mulţi dintre ei vin convinşi de puterile tămăduitoare ale moaştelor sfinte depuse aici. Şi la Galaţi, oamenii au stat la cozi kilometrice pentru a se ruga la osemintele Sfântului.

Despre Sfântul Apostol Andrei se ştie că a intrat pentru prima oară în ţară, în zona Dobrogei. Şi-a găsit lacaş într-o grotă şi a început să propovăduiască cuvântul Domnului. Peştera Sfântului Andrei este considerată a fi prima biserică din România.

Deşi temperatura nu a trecut de 3 grade Celcius, oamenii s-au aşezat la coadă de dimineaţă ca să ajungă la moaşte. Apoi şi-au continuat drumul către peştera despre care se spune că a servit drept adăpost în drumul Sfântului Andrei în această regiune.

Pelerinajul a devenit deja tradiţie la marginea localităţii constănţene Ion Corvin. Gigi Becali, cunoscut pentru apropierea sa de biserică, a venit şi el la peşteră.

Sute de jandarmi au asigurat ordinea şi au amenajat culoare speciale de intrare şi de ieşire pentru a evita aglomeraţia. Slujba de la peştera Sfântului apostol Andrei a fost oficiată de către preoţi români, greci şi bulgari. Şi la Galaţi mii de oameni au stat ore în şir la coadă pentru a ajunge la moaştele Sfântului.

În cele trei zile de pelerinaj d ela malul Dunării, peste 10.000 de pelerini s-au rugat la moaştele Sfântului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt