Pensiile private, imune la pandemie

Pensiile private, imune la pandemie

Pandemia nu a afectat pensiile private ale românilor. Valoarea economiilor a depăsit rata inflatiei. Peste 15
miliarde de euro se regasesc in conturile de pensii private ale romanilor. Cresterea contributiilor la Pilonul II se afla pe lista de prioritati a administratorilor fondurilor de pensii anul acesta, anunta brokerii.

Pensiile private obligatorii, pilonul 2, au realizat în 2020 un andament de trei ori mai ridicat decât rata anuală a inflaţiei, arată datele publicate de Asociaţia pentru Pensii Administrate Privat din România.

Fondurile din Pilonul 2 au produs pe parcursul anului trecut un castig de circa 900 de milioane de euro. Daca ne referim la intreaga perioada de functionare, in intervalul 2008-2020, acestea au inregistrat un randament mediu de peste 8 procente, fata de o inflatie anuala de aproape 3%. Numărul de contribuitori la sistemul de pensii private a a ajuns la 7,6 milioane de români.

Creşterea contribuţiilor la Pilonul II este pe lista de priorităţi a administratorilor fondurilor de pensii anul acesta. Astfel, prima pe lista de modificare legislativă este creşterea contribuţiei la Pilonul II cu un punct procentual, de la 3,75% din prezent la 4,75%, gradual, până în anul 2024. Intre prioritatile din acest an pentru APAPR se numara adoptarea unei legi pentru plata pensiilor private si stabilirea limitei de deductibilitate pentru pensiile ocupaţionale.

Afla mai multe desprepandemiepensii privatetop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt