Perioada de depunere a cererilor de bursă se extinde până la data de 14 februarie

Perioada de depunere a cererilor de bursă se extinde până la data de 14 februarie

Perioada de depunere a cererilor de bursă se prelungeşte până pe data de 14 februarie, prevede un ordin al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, privind condiţiile de acordare a acestora.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de Ministerul Educaţiei, ordinul prevede că toţi elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I le vor primi în continuare într-un cuantum dublat, de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună.

Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) faţă de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei). Conform comunicatului, a fost simplificată lista documentelor doveditoare, iar în situaţia în care acestea au fost depuse în primul semestru îşi păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului şcolar.

Totodată, beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflaţi în întreţinerea unui singur părinte şi elevii abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă. Pentru aceşti elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

Ordinul mai prevede că elevii din mediul rural şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază, de asemenea, de bursă socială, care nu este condiţionată de limite de venit.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt