Persoana care a căzut de la înălţime în zona Trei Fântâni - Hăşmaşul Mare a decedat

Persoana care a căzut de la înălţime în zona Trei Fântâni - Hăşmaşul Mare a decedat

Persoana care suferise un traumatism sever prin cădere de la înălţime în zona Trei Fântâni - Hăşmaşul Mare a decedat, potrivit informaţiilor furnizate marţi de Salvamont Neamţ.

"Din păcate, cu toate eforturile depuse victima a decedat, constatarea decesului fiind făcută de personalul medical de pe aeronavă", a precizat Salvamont Neamţ.

ORA 16.00 Neamţ: Elicopter din Târgu Mureş pentru o persoană căzută în zona Trei Fântâni - Hăşmaşul Mare

Un elicopter din Târgu Mureş intervine marţi după-amiază pentru evacuarea unei persoane care a suferit un traumatism sever prin cădere de la înălţime în zona Trei Fântâni - Hăşmaşul Mare, potrivit informaţiilor postate de Salvamont România pe pagina de Facebook.

"Elicopterul a identificat zona accidentului şi a reuşit să aterizeze la aproximativ 200 metri de accidentat", au precizat reprezentanţii Salvamont.

Locaţia persoanei accidentate a fost transmisă echipajului elicopterului de STS prin intermediul dispecerului Salvamont.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt