Peste 1.000 de blocuri şi imobile din Capitală, fără apă caldă până vineri

Peste 1.000 de blocuri şi imobile din Capitală, fără apă caldă până vineri

Peste 1.000 de blocuri şi imobile din Capitală vor rămâne până vineri fără apă caldă. Termoenergetica anunţă că va efectua lucrări de remediere a unor avarii pe conducta de termoficare (DN 1200) - Magistrala 3 Sud.

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă că începând de marţi se vor desfăşura lucrări de remediere a unor avarii pe conducta de termoficare (DN 1200) - Magistrala 3 Sud - în sectoarele 3, 4 şi 5 din Capitală.

„Lucrările sunt esenţiale pentru pregătirea sistemului de termoficare şi pentru funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţă în sezonul viitor de încălzire şi vor fi efectuate în zona străzii Releului, a Splaiului Unirii şi a Târgului Vitan. Furnizarea apei calde pentru un număr de 99 puncte şi module termice, care alimentează 1181 blocuri şi imobile din sectoarele 3, 4 şi 5 va fi sistată până vineri, 03 septembrie 2021, ora 08.00. Lucrarea are un specific complex, fiind deosebit de importantă pentru îmbunătăţirea furnizării agentului termic în sectoarele 3 şi 4”, transmite Termoenergetica, potrivit Mediafax.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt